Timp Liber

Brancusi in atelierul de la Paris

Urmatoarea mea vizita la Paris are pe lista cel putin doua obiective: Cimitirul Montparnasse si turnul Montparnasse la apus.

O sa ma intrebati daca iar scriu despre lucruri pe care nu le-am vazut… si o sa spun ca nu. De data asta scriu despre lucruri pe care le-am vazut si ma inspira sa vad alte lucruri.

Am vazut sculpturi de Brancusi, i-am vazut atelierul si uneltele, am vazut poze facute de el (se pare ca uneori astepta o zi intreaga ca sa prinda lumina cazand intr-un unghi potrivit pe obiect, sa-i prinda vibratia) si mi-am dorit sa ii revad operele sau sa vad cat mai multe acolo unde sunt ele.

Monica m-a fermecat cu articolul ei despre cimitirele din Paris, asa ca o sa ma duc sa vad mormantul lui Brancusi, pe de o parte… si lucrarea mea favorita, pe de alta parte. “Sarutul” e sculptura mea favorita, amplasata in cimitirul Montparnasse langa mormantul unei domnisoare foarte bogate care s-a sinucis din dragoste. Tatiana Rachewskaia este faimoasa datorita povestii si datorita monumentului ei funerar.

A avut cateva teme predilecte si exista mai multe sculpturi cu acelasi nume: Domnisoara Pogany, Maiastra, Pasarea in spatiu, Cocosii, Sarutul, Coloane ale infinitului… Daca nu le gasim in atelierul din Marais, le gasim in diferite muzee si colectii particulare: Muzeul de Arta Moderna din New York, Muzeul National de Arta din Romania, Galeria Nationala de Arta din Washington, Muzeul de Arta din Philadelphia (are cea mai mare colectie de opere ale maestrului din Statele Unite).

Cand am ajuns in atelier nu stiam la ce sa ma uit: la ansamblu, la felul in care cade lumina pe obiectele din bronz si din marmura, la fiecare sculptura in parte sau la socluri. Brancusi era constant preocupat de relatia dintre sculpturi, de spatiu dintre ele si de socluri. Apropierea dintre sculpturi in atelier a devenit esentiala, asa ca pe la 1950 maestrul refuza sa-si vanda sculpturile. Daca totusi il convingea cineva, inlocuia sculptura cu una de ghips, conferindu-i aceeasi valoare ca uneia din marmura sau bronz.

Tot in atelier am aflat ca a plecat la Paris pe jos. Nu stiam; m-a izbit hotararea lui. Am aflat ca in timpul regimului i-a fost solicitat un bust al Dr. Carol Davila, dar cei care urmau sa il primeasca n-au fost de acord cu viziunea lui si ii cereau sa ii miceasca nasul, printre altele. “Ar fi fost o munca usoara, dar ca de prostituata, care mi-ar fi adus cei cativa bani cat imi trebuiau ca sa-mi platesc un bilet de drum de fier pana la Paris.” Asa ca “am facut stanga-mprejur… si dus am fost, pomenind de mama lor.”

Cred ca a pomenit ceva de mama lor si cand statul roman a refuzat sa ii primeasca sculpturile in 1956. Le-a lasat mostenire statului francez, cu conditia ca atelierul lui sa fie refacut. Statul francez s-a tinut de cuvant si in inima Parisului poti sa vezi o poarta neaosa olteneasca, ca la Hobita. Din 2002 incoace sculpturile lui bat recordurile la vanzari in cadrul unei licitatii (Danaidele s-au vandut pentru 18 milioane de dolari in 2002, iar Madame L.R. pentru 32 de milioane de dolari in 2009). Ma bucur ca opera care ii demonstreaza maturitatea artistica e la Tg Jiu, dar nu pot sa nu plang cand ma gandesc cat de putin valorizam asta.

De stiut:

Atelierul Brancusi apartine de Centrul Georges Pompidou, dar este o cladire separata.

Intrarea e gratuita, de la 10.00 la 18.00, in fiecare zi, mai putin martea si sarbatorile(care nu-s putine).

Statia de metrou apropiata: Rambuteau.

Adresa: Place Georges Pompidou, Rue Saint Martin, cartier Marais, Paris,