Mardin e unul dintre locurile alea pe care, ca travel blogger, eziți sa le recomanzi. Nu ca n-ar fi superb, ci pentru ca prinzi drag de el și, cu toate ca ai vrea sa-l vezi mai dezvoltat, mai modern, mai in ton cu vremurile, nu vrei nici sa cada prada turismului de masa devastator, cu practicile lui pacatoase.
O anumita bucurie a impartașirii și o convingere ca locurile cu adevarat speciale merita sa iasa din anonimat ma imping, totuși, sa scriu.
Vizual, Mardin e un basm. Unul despre grație și armonie. De la departare un targușor compact de case inghesuite și ulițe prafuite, de un ocru placut, orașul vechi se confunda cu dambul pe care e construit. Odata intrat, descoperi un loc care pare decupat din picturile orientaliste de secol XIX. E confirmarea tuturor fanteziilor stereotip pe care europeanul infrigurat le are despre Orient. Pe strazile lui il vezi parca pe Nastratin, din spatele ferestrelor palatelor pandește discret Șeherezada iar pe poeți ii simți in spatele zidurilor, trandavind la umbra racoroasa a vreunui curmal.
Pe langa bazarul autentic turcesc, unul dintre deliciile pe care le ofera Mardin trecatorului este rafinata arhitectura de inspirație araba a cladirilor. Palate, moschei și medrese sunt presarate pe ici, pe colo prin increngatura de straduțe și pasaje și, fie ca sunt restaurate, fie ca nu, delicatețea detaliilor care le impodobesc te incanta. Anumite construcții sunt pe cale sa se prabușeasca, movilițe de moloz zac, cazute la baza pereților, iar unele ornamente abia se ghicesc. Cu toate acestea, trecerea timpului pare mai degraba datatoare de context decat distructiva. Mardin nu e dezolant, ci sofisticat și fermecator.
Cea mai frumoasa surpriza vine, insa, cand urci spre varful dealului. Daca jos, in imediata vecinatate a șoselei principale care strabate orașul vechi, vocile oamenilor, motoarele autobuzelor, strigatele caraușilor și ale targoveților care vand de toate, de la baclavale pana la baterii de celular, se imbina intr-un zumzet neincetat de iarmaroc, nu trebuie decat sa o cotești pe una dintre aleile care urca. Și sa urci. Pe potecile pietruite, printre resturi de mancare aruncate neglijent, balegi uscate de magaruș și praf, pana sus. Vei vedea minaretul moscheii Ulu Camii, neobișnuit de lung și elegant, inalțandu-se pe fundalul simplu al campiilor Mesopotamiei care palesc, incet-incet, pana se fac una cu orizontul.
Istoria orașului cunoaște o perioada de glorie: dinastia Artukizilor, care au domnit la cumpana dintre primul și al doilea mileniu creștin și au lasat in urma majoritatea edificiilor care definesc Mardin-ul azi. O ramura a turcilor selgiucizi, Artukizii au pierdut puterea datorita invaziilor mongole din secolul XIII, dupa care istoria politica a regiunii a devenit din ce in ce mai complicata. Ca in Orientul Mijlociu. Teritoriul a fost inclus in Imperiul Otoman in secolul XVI, iar azi face parte din Turcia.
Cultural, insa, locul a fost situat tot timpul la intersecția dintre lumea araba, cea turca, cea kurda și creștinismul rasaritean. Iar daca bunatatea s-a nascut in la Rasarit, invrajbirea s-a nascut, se pare, tot acolo.
Creștinii siriaci, mult mai numeroși in trecut, s-au impuținat simțitor in primele decenii ale secolului XX, cam in perioada in care a avut loc și genocidul armenilor din Anatolia. Subiectul e delicat, intrebarile trebuie puse voalat, e un aspect despre care nici azi nu se poate discuta deschis. Cert este ca la manastirea Deyrul Zafaran, fost sediu al patriarhatului siriac, azi obiectiv turistic important, aflata la puțini kilometri, adapostește azi un singur calugar, iar comunitatea creștinilor din Mardin numara azi in jur de o suta de persoane, in ciuda faptului ca in oraș exista nu mai puțin de noua biserici.
Cand vine vorba de chestiunea kurda, lucrurile se complica și mai mult. Situat intr-una din zonele cu mare densitate a acestei populații, Mardinul a fost in mod tradițional un loc-problema. Pana recent, violențele dintre mișcarile kurde și statul turc au facut ca zona sa fie inaccesibila turismului. Azi, primii pași inspre recunoașterea identitații kurde au fost facuți, la universitatea din Mardin se predau, pentru intaia oara, cursuri de limba și literatura kurda. Conflictele vechi de sute de ani, insa, nu se sting așa ușor. Site-urile de știri raporteaza din cand in cand mici maceluri in satele din provincie, eziți in a scormoni prea adanc, de frica sa nu intrezarești ceva care te infioara.
Ramai doar cu speranța ca va veni o vreme cand locuitorii Mardinului vor trece peste tensiunile interetnice și nimic nu va mai umbri eleganța și armonia unuia dintre cele mai frumoase targușoare din aridul rasarit al Anatoliei.
