Timp Liber

Cum am petrecut Saint Patrick’s Day in Dublin

E 11. Cobor cu grija scarile casei din Dublin in care nasii nostri s-au mutat de vreo trei luni. Picioarele mi se afunda in mocheta pufoasa. Nu se aude nici un zgomot in sufrageria de la parter. Il gasesc pe Bogdan in bucataria bine izolata fonic si olfactiv de restul casei. Se lupta cu feliile de bacon care nu vor sa prinda crusta neam. In schimb, de la fum sa declanseaza alarma de incendiu. Are mai mult succes cu ochiurile. Ni se alatura si Geni, si Cristina. Mancam cu ochii mijiti de somn sau de mahmureala, dupa caz. Incepem sa vorbim despre ziua de azi. E 11:20. Mi-e destul de clar ca nu mai am sanse sa prind un loc bun la parada de St. Patrick. Incepe in 40 de minute, noi nu suntem gata, iar pana acolo facem vreo 10 minute cu taxiul.

La 11:45 ne urcam in taxi. Soferul ne spune ca o sa evite nebunia din trafic, ocolind putin. S-a dezlantuit de vreo jumatate de ora, cica. Cu doar cateva minute inainte de 12 ajungem. Sunt vreo 4 – 5 randuri de oameni in fata mea. Multe palarii si antenute verzi imi optureaza aproape complet vederea. Scot, resemnata, camera.

– Ai cardul? Ma intreaba Bogdan.- Aaaa…nu.

Intru in panica. Ok, nu vad nimic. Dar daca vad si nu pot fotografia?! Pana sa apuc sa-i zic ceva, il vad indepartandu-se cu pasi grabiti.

– Unde te duci? E totul inchis! Strig dupa el

Imi face semn cu mana ca se descurca si dispare din raza mea vizuala. Geni ma intreaba daca nu vreau sa ma bag in fata lui. N-are sens. Vad cu un milimetru mai mult decat inainte. Macar in fund de tot pot sa respir.

In dreapta mea, patru baieti stau cocotati pe doua scari aduse de acasa. Trei au tricouri verzi, unul alb, toate lucioase, completate cu palarii de plastic verzi, pantaloni de fotbal si tenisi prafuiti. Tot dau cu ochii de ei scrutand orizonul dupa Bogdan si sunt putin invidioasa.

Lumea incepe sa se foiasca. Se aude un zgomot puternic de motoare. Randurile se strang. Fiecare incearca sa-si dea seama ce se intampla. A inceput parada ori ba? In spatele meu s-au mai asezat oameni. Nu stiu cum o sa ne mai gaseasca Bogdan. Geni ridica mana. La cei 197 de centrimetri ai sai plus mana, sigur o sa ne repereze.

Un elicopter da ture deasupra paradei. Huruie din toti rarunchii. E ca o musca enervanta pe care-ti vine sa o pocnesti. Din fericire, in scurt timp e acoperit de fluiere, goarne si fanfara care se apropie. Ajunge si Bogdan victorios.

– E card de mobil. Am cumparat si un adaptor pentru camera. Vezi daca merge.

Merge. 3000 si ceva de poze asteapta sa fie salvate pe el. Fanfara se aude din ce in ce mai aproape. Nu vedem, insa, nimic. Doar motociclete si casti de politai.

– Ridica-ma putin sa vad ce se intampla. Fac si-o poza de ansamblu.- Te iau pe umeri.- A, nu, doar asa, sa ma salti un pic.- Hai ca te tine Geni de mana. Nu cazi.

Se aseaza pe vine si asteapta. Destul de neincrezatoare si crispata imi pun un picior peste umarul lui. Geni imi intinde mana. O apuc zdravan si-mi arunc celalalt picior in carca lui Bogdan. Intr-un echilibru precar se ridica. Ahhh, de ce nu mi-am setat camera de jos?! Trebuie sa-mi ridic mana infipta in parul lui Bogdan ca sa reglez zoom-ul si focalizarea. Simt ca ma dezechilibrez. Bogdan crede ca nu am un unghi bun si se misca. Ma simt ca o salcie in vant. Scot un tipat scurt si ascutit. Fac trei poze dupa care ma lasa jos.

In stanga, doi irlandezi sunt inspirati de mica noastra echilibristica. Unul il ia in carca pe celalalt. Cel de sus, chiuie bucuros, dupa care exclama:- I’m the tallest man in Dublin!Cei din jur se amuza, iar un alt tanar de pe-acolo ii zice razand:- OMG! Take a selfie!La scurt timp, in parada apare un double decker cu o multime de oameni pe acoperis. Irlandezul ii vede.- Oh, hey! Now they’re the tallest men in Dublin!

Parada isi vede de curs. Vorba unei fetite din spatele nostru care statea pe umerii tatalui ei si-i relata mamei ce se intampla:- Some more waving flags, some more dancing. Alright, mum?    Jumatate de ora si 183 de poze mai tarziu, iesim din multime. Defilarea inca nu s-a terminat. Mie mi-a intrat frigul in oase, pe Geni il doare spatele, Cristina s-a plictisit, iar Bogdan are o conferinta in 5 minute. Ne adapostim intr-un pub. Cufundati intr-o canapea de piele maro ciocnim in cinstea lui Saint Paddy. Cand ne-o fi mai rau, asa sa ne fie!