Timp Liber

Cele mai cele amintiri de pe Insula Ischia si Coasta Amalfitana

Ma blochez cand sunt intrebata cum a fost cea mai recenta vacanta in Italia. Imi vin in minte atatea trairi, locuri vazute, zambete, culori, peisaje si nici unul nu poate descrie pe de-a-ntregul cele 10 zile de hoinareala pe Coasta Amalfitana si Insula Ischia.

Practic am avut doua vacante intr-una.

Pe Insula Ischia ne-am deplasat doar cu mijloacele de transport in comun. In autobuzele mai mici sau mai mari care serpuiau pe serpentine, am stat mai tot timpul cot la cot cu pensionarii veniti la bai. Am auzit de multe ori limba romana in grupuri de tineri care se duceau sau veneau de la munca si ne-am bucurat de energia si pofta de viata pe care o raspandesc in jurul lor italienii atunci cand stau la povesti. Ne-am plimbat prin orase-statiuni linistite, vanand colturile mai putin turistice, stradutele imperfecte, dar atat de autentice.

Pe Coasta Amalfitana am ajuns cu un Peugeot 207 si a fost pentru prima data cand ne-am uitat urat la agentul care ne-a anuntat ca am primit un „free upgrade” la masina. Imi venea sa-i strig: Nenea, mergem pe Coasta Amalfitana! Crezi ca o masina mai mare o sa ne fie utila?! Unde e Peugeot-ul 107 ca doar nu de nebuni l-am cerut atat de insistent? Pana la urma ne-am facut cea mai full asigurare dintre asigurari si-am zis „Doamne ajuta!”.

Mergand cu masina peste tot, n-am mai interactionat cu localnicii si turistii la fel de mult ca pe Ischia, dar am avut parte de niste privelisti incredibile, libertate mult mai mare si momente de grea incercare cand au curs toate apele pe noi , iar agentul de la firma de inchirieri masini cred ca a sughitat indelung. Iar la capitolul interactiune umana ne-am scos parleala seara de seara, in Pizzeria Nicola, unde am aflat cum sta treaba cu afacerile mici de familie din Italia.

In orasele-statiuni de pe Coasta Amalfitana ne-am convins ca si tinerii calatoresc in extra sezon, nu doar pensionarii asa cum ajunsesem sa credem in Ischia. Iar atmosfera de aici a fost complet diferita, chiar daca tot mare aveam in fata ochilor si tot soare arzator deasupra capului.

Am foarte multe sa va povestesc despre fiecare locsor in parte, insa pentru inceput vreau sa va impartasesc cele mai cele amintiri pe care le am din aceasta vacanta. Iar la final poate imi spuneti voi daca vreti sa detaliez ceva anume din calatoria asta.

1. Casele colorate din Ischia Ponte

In Ischia Ponte se gaseste Castelul Aragonese, iar undeva in apropierea caselor din imagine se gaseste o fasiuta de plaja publica (majoritatea plajelor sunt private, cu sezlonguri si umbrelute de inchiriat) unde poti sa faci baie admirand Castelul la cate cateva sute de metri in fata ta si malul cu case colorate de la care nu puteam sa-mi mai iau ochii. 

2. Cel mai frumos apus din lume

L-am vazut in Forio, din curtea bisericii Soccorso. Nu stiu cat puteti sa va dati seama din poza, dar bisericuta asta alba, simpla si frumoasa este inconjurata de mare si din spatele ei vezi doar albastru in jur. 

In timpul zilei e frumoasa, insa pe inserat e spectaculoasa de-a dreptul. 

3. Gradina cu revelatii

N-as putea sa spun ca La mortella este o gradina botanica. E mult mai mult de-atat. E povestea de dragoste a doi oameni, artisti fiecare in felul lui. Compozitorul britanic William Walton a cumparat terenul pe care se gaseste, in prezent, gradina si s-a mutat aici, impreuna cu sotia sa Susan. Ea e „vinovata” de minunatiile care se pot vizita si-mi pare extrem de rau ca n-am ajuns mai devreme aici, acum vreo cinci – sase ani cand inca mai conducea tururile ghidate prin gradina. 

4. Sant’Angelo – antico borgo di pescatori

Cum am ajuns pe Insula Ischia am facut rost de o harta si i-am zis lui Bogdan: eu aici vreau sa ajung. In Sant’Angelo. Nu ma documentasem inainte decat sumar si n-avem niciun motiv clar pentru care vroiam sa merg acolo. Nici macar nu stiam ce-o sa gasim, dar intuitia imi spunea ca o sa ne placa. Si ne-a placut. 

Nu semana el cu satele pescaresti din Bulgaria, de exemplu. E mult mai turistic, dar isi pastreaza un farmec aparte. Si va recomand calduros sa luati taxiul pe apa pentru a vedea asezarea din larg. Face toti banii. 

5. Casele pravalite peste stanci

De Positano m-am indragostit cand am vazut poza lui Vlad Dulea. O stanca imbracata in case colorate parea ceva ireal. La un an de la „prima vedere” eram acolo, pe plaja, in mijlocul lui si era cat se poate de real. Din pacate e cel mai turistic oras de pe Coasta Amalfitana, iar asta vine la pachet cu preturi mari si hoarde de turisti chiar si in extrasezon. Dar chiar si asa merita sa-i faceti o vizita. 

6. Primul atelier de fabricare a hartiei din Europa

Atunci cand spui Amalfi te gandesti in primul rand la Catedrala di S. Andrea Apostolo, care merita clar o vizita. Insa noi ne-am incumetat sa urcam pe Via Lorenzi di Amalfi si am lasat in urma, incet, incet, grosul turistilor, ajungand pe niste stradute medievale superbe, cu tuneluri prin case, scari inguste, arcuri si restaurante cochete.

Iar drumul ne-a dus direct la prima fabrica de hartie din Europa unde nu doar ca am invatat cum se facea pe vremuri hartia din bumbac, dar Bogdan a si realizat o foaie. Pacat ca dupa a si aflat in ce amestec si-a bagat mana pana la cot 🙂   

7. Un colt de rai greu accesibil

N-am prea avut tragere de inima sa mergem pe plaja Santa Croce, dar ajunsi acolo n-am mai vrut sa plecam. Accesibila din Amalfi doar cu barca, e ceva de vis. Micuta, retrasa, cu cea mai limpede apa pe care am vazut-o pana acum, e locul perfect in care sa te relaxezi, sa te bucuri de soare si balaceala intr-un cadru romantic. 

8. Grota cu cel mai enervant barcagiu 

Pentru foarte multa lume Grota de Smarald e o adevarata dezamagire. Vizita dureaza vreo cinci – maxim 10 minute si nu e nici pe de parte la fel de spectaculoasa pe cat ai crede din poze. Mie mi-a placut, iar barcagiul care din doua in doua minute intrerupea explicatiile intr-o engleza stricata pentru a ne spune „Don’t forget the boatman” a fost delicios. Insa e bine sa nu ajungeti acolo cu asteptari foarte mari. Luati-o asa cum e si bucurati-va de putinul pe care vi-l ofera. 

9. A-ia-iaaaaaiiiii

Vedeti zambetul larg pe care-l am in poza? Era felul meu de a-mi manifesta bucuria ca am ajuns, cu bine, inapoi in Amalfi dupa doua ore petrecute in larg. Si nu oricum, ci cu Bogdan la carma barcii pe care am inchiriat-o pentru a vedea coasta de pe mare. 

Imaginati-va una bucata vitezoman (adica Bogdan) care conducea o barca pentru prima data, valuri destul de mari pe alocuri si o barca destul de puternica.  Si una bucata persoana extrem de speriata care chiar daca tipa „Mai inceeeeet!!” nu era auzita din cauza motorului. Distractie, ce mai. Si amintiri numai bune de povestit nepotilor.