Timp Liber

Dublin – mix alcoolic asezonat cu muzica tradiționala

Iaca am pus piciorul și pe pamant irlandez, in preajma sarbatorilor de iarna, cand parca ficatul era mai deschis spre experiențe de gen, avand in vedere și cata nevoie de “caldura interioara” am avut.

Ca idee, pe timpul iernii in Dublin nu e extraordinar de frig, sa fi fost in decembrie vreo 10 grade. Insa ce m-a facut sa-mi clanțanesc dinții a fost vantul. Ce-i drept, vant oceanic cu care ma antrenasem și asta vara in Portugalia, dar acolo era alta treaba, era miros de plaja. Dincoace, a fost doar ud. Nu la modul deranjant insa! O ploicica in Dublin nu te uda pana la piele, nici macar nu da motive de depresie. Oamenii sunt fericiți, parca fara de griji (deși mai auzeai pe cate unul bombanind pe chestiuni politice) și nu in cele din urma … foarte caliți, mai ales fetele! Moda in decembrie avea accente primavaratice, domnișoarele optand pentru pantaloni și fustițe scurte, accesorizate cu balerini (și prin ploaie, da) cu sau fara dresuri ce aveau oricum mai puțin de 80den. Am ochit multe fete roșcate cu ochi albaștri pe strazi, in pub-uri sau in restaurante savurand tradiționalul mic dejun irlandez (aviz amatorilor).

Din oferta turistica a orașului, mi-au facut cu ochiul, in mod evident, experiențele bahice. Nu ca aș fi avut prea multe pana atunci, dar o bere buna intotdeauna e primita cu bucurie de papilele-mi gustative, mai ales cand e bauta la mama ei, fabrica Guinness. Și chiar daca whiskey-ul nu mi-e foarte drag, m-am simțit bine la distileria Jameson, habar n-aveam cum se prepara o asemenea licoare de calitate. Chiar și cu experiența mea nememorabila, m-am capatat cu o diploma de degustator!

Am mai vizitat și niște muzee și catedrale, atat cat ne-au permis orele de vizita care pe timp de iarna sunt reduse. Am dat peste un ghid foarte simpatic și comunicativ la catedrala St. Patrick, care ne-a povestit de toate și de toți, se vedea ca-i face mare placere. Mi-au mai placut și poveștile de la casa tipic georgiana Number 29, atmosfera a fost foarte frumos recreata și am invațat multe.

Iar seara … prin Temple Bar am colindat, muzica am ascultat, tare bine ne-am simțit și ușor ne-am amețit! Am gustat multe, nici nu le mai știu pe toate … Guinness, Bulmers (cu cidru), Murphy’s, Kilkenny, Harp, Smithwick , fiecare pint savuros la preț mediu de 5E. In barul care a luat și numele micului cartier, am testat inclusiv “faimoasele” stridii crude, recomandate a se degusta impreuna cu berea Guinness turnata la milimetru intr-un pahar obligatoriu avand aceeași sigla. Efectul, ei bine … n-a fost cine știe ce, mai degraba am simțit pe gat sosul iute cu care au fost acompaniate decat chestiile gelatinoase.

De departe insa, experiența cea mai frumoasa a fost cea de la “Musical Pub Crawl”, despre care ma documentasem de dinainte aici. Pe scurt, se imbina sportul tradițional “100 de metri bodegi” – de care a vorbit și Ioana in articolul ei cu detalii despre muzica irlandeza, instrumentele folosite și istoria acestora.

Ne-am intalnit in primul bar cu un irlandez, cantareț la banjo, și al sau amic scoțian (care ne-a fost prezentat mai in gluma drept “prietenul lui mai din nord care nu știe sa inoate”). Evenimentul in sine a constat din vizitarea a altor doua baruri, unde noii noștri prieteni ne-au (in)cantat și ne-au spus povești. Ca dovada a efectului social pe care-l are o asemenea experiența, la masa noastra s-au așezat și au intrat in vorba cu noi și vreo doi necunoscuți, și ei veniți sa se bucure de musical pub crawl. Intr-unul din baruri am dat chiar și peste alți prieteni de-ai irlandezului nostru, iar la un moment dat erau mai mulți in formație decat eram noi cei care ascultam!

Cu ce-am ramas dupa aceasta experiența, ei bine … am mai invațat cate ceva:1.  In Irlanda, muzica e pusa la loc de cinste, ca dovada ca emblema lor naționala este (ca pe nicaieri in alte parți) un instrument muzical, harpa, cea care se vede și in sigla Guinness doar ca acolo e inversata.2. Barurile tipice irlandeze nu sunt cele pe care le vezi la orice colț de strada. Au ramas destul de puține și se pierd oarecum printre “facaturi”. Barurile autentice sunt afaceri de familie, se intind pe 1-2 etaje iar proprietarii locuiesc in aceeași cladire. Cand intri intr-un asemenea bar, vezi diferența, și de atmosfera, și de oameni.3. La evenimentele lor unde exista și formații muzicale, și dans, se canta uneori fara oprire. Mai exact, melodiile curg lipite una de cealalta, se completeaza și o țin tot așa pana va “cade” ultimul dansator. Asta se poate intampla și dupa 5-6 ore de cantat non-stop.4. Irlandezii canta pentru ca le face placere, n-o fac neaparat pentru audiența. Ei canta și daca nu-i cineva sa-i asculte sau sa danseze, pun suflet și n-ai cum sa nu vezi asta dupa ce-i asculți.

Și ca sa va conving ca merita incercat, inchei aici cu o filmare de la Musical Pub Crawl.