– Ok, prima noastra oprire va fi la Carrick-a-rede, un pod de sfoara vechi de 350 de ani.- Si sfoara cat de veche este?
Aparent, se mai pun si astfel de intrebari. 🙂 Inca ma gandesc daca sunt legitime sau nu.
Am rupt o zi din city-breakul de Dublin si mi-am cumparat o excursie catre Giant’s Causeway, in nordul Irlandei de Nord. Prima oprire, de fapt primul obiectiv turistic vizitat a fost Carrick-a-rede. Citisem niste lucruri dar abia asteptam experienta trecerii unui pod de sfoara, lung de 20 de metri.
In parcarea amenajata, unde suntem lasati, ni se arata directia in care trebuie sa mergem, ni se da biletul, ni se spune ca avem timp la dispozitie o ora si ca ar trebui sa alocam vreo 10 minute intoarcerii. Totul e organizat intr-o excursie organizata. 😛
Pornesc, curioasa. Stiti faza aia cu „nu destinatia conteaza, ci drumul”? Ei bine, drumul a fost superb. M-am indragostit. Mergeam batuta de vant pe cararea amenajata si bine delimitata si ma opream sa admir faleza, marea turcuaz, insula din apropiere. Era un vant puternic, soare si peisajul ma incanta la fiecare pas. Asta era prima iesire din oras si asta era intalnirea cu Irlanda.
Daca tarmul Irlandei, in totalitatea lui, e pe jumatate de frumos pe cat e aici, atunci merita sa ma intorc intr-o zi, sa trag tare aer in piept, sa inchiriez o masina si sa fac un tur al coastei irlandeze, chit ca astia conduc pe partea ailalta a drumului.
Daca pana la pod m-am gandit la Adriana, de care tocmai ma despartisem cu o seara inainte, cand am ajuns in zona podului am inceput sa ma gandesc la Alexandra. Cumva gandul imi fugea la Canionul Sapte Scari. Am coborat niste scari si am asteptat; pe pod au voie in acelasi timp un numar maxim de 8 persoane si din cate am vazut, nu-l traverseaza lumea din ambele parti in acelasi timp. Unii treceau incet, altii mai repede, altii se opreau in mijloc pentru a fi fotografiati. Sfoara din care e facut pare noua, trainica, si pe jos sunt niste placi de lemn. Desi, o mare parte din gradul de periculozitate al podului a fost anulata. Daca nu ar fi vant, ar fi chiar lejer. Il intrebasem pe paznicul podului daca de obicei bate vantul atat de tare.
– Nuu! De obicei bate mult mai tare!
Trecerea efectiva a fost scurta. Frica? Nu. Si vorba Alexandrei, care se referea la Canionul Sapte Scari, mai vroiam o data! Si aveam sa mai fie o data, caci trebuia sa ma si intorc.
Dupa ce m-am clatinat un pic la o inaltime de 30 de metri, am ajuns pe o mica insula. Insula asta este de fapt raspunsul la intrebarea „ce i-a apucat pe irlandezii de la 1600 toamna sa faca un pod de sfoara?”. Oamenii din zona s-au ocupat foarte mult timp cu pescuitul si tarmul stancos pe care eu il admiram constituia o problema, caci nu aveai cum sa lansezi la apa o barca. Asa ca au gasit acest promontoriu si aceasta insula, care era despartita de tarm de vreo 20 de metri si care avea in cealalta parte o panta care le permitea cat de cat sa coboare si sa pescuiasca somon in zona.
Podul actual nu se afla aici de 350 de ani. Dar implementarea ideii de pod este veche de 350 de ani. La inceput a fost mult mai simplu construit si mult mai periculos. De fapt, pana prin 1970 podul avea doar o „balustrada” si cred ca aveai nevoie de ambele maini ca sa ajungi uscat dincolo si zero pahare de bere la bord. A fost facut si refacut si are forma actuala de prin anul 2000. Daca cazi, cica nu patesti nimic – in afara de o baie spontana.
Pana prin 1996, pescarii inca inca il mai foloseau in timpul sezonului de pescuit somon (iunie – septembrie). Prin 1960, intr-o singura zi se prindeau 300 de somoni; pe la inceputul anilor 2000, se prindeau 300 de somoni in tot sezonul.
Acum, insula Carrick-a-rede (numele inseamna „stanca din drum”) este vizitata mai ales de turisti. De vreo 200 000 pe an. Ma intreb cati dintre ei se opresc in mijlocul podului pentru poza.
Cum am ajuns acolo?
Dupa cum spuneam, mi-am cumparat o excursie. De aici: http://www.giantscausewaytours.ie/ Mai sunt si alte variante, depinde foarte mult ce vrei sa vezi pe drum.
Cum se poate ajunge altfel?
Cu masina. Irlanda de Nord, Coastra Antrim, cel mai apropiat orasel e Ballintoy, la vreun kilometru distanta.
Haine
M-am felicitat pentru ideea de a lua plovarul pe mine – vantul ala irlandez e ceva. In insula, desi nu am stat mai mult de 10 minute, m-a prins si ploaia, desi cum m-a prins asa m-a si lasat. Ideea e ca pentru Irlanda trebuie sa ai ceva gros, ceva de ploaie si incaltaminte adecvata (a se citi bocanci).
