Vedete

Antonia Ionescu: „Scena e lumea in care nimic nu ma poate atinge“

„Manuela e o femeie care nu intelege cand trebuie sa se opreasca. Trebuie sa ii gasesc tot felul de explicatii si asta ma deosebeste pe mine ca femeie de rol. Manuela este o sotie plictisita si blazata de tot ce i se intampla care se indragosteste de un coleg de-al sotului ei. Ea face tot ce poate pentru a fi alaturi de omul iubit, desi de multe ori greseste. In telenovela Antonia a intalnit o echipa minunata, formata din oameni tineri si veseli. „Au fost si momente grele, mai ales scenele de sex, pentru ca nu aveam experienta in sensul asta. Acestea au fost provocarile pentru mine ca actrita, dar in cursivitatea rolului secventele erau firesti.”

„Fara un dram de nebunie nu poti fi actor”

Primul contact cu lumea actoriei a fost in copilarie, prin intermediul discurilor cu povesti, pe care auzea vocile unor mari actori. „Eram fascinata si doream sa fiu in lumea aceea. Viata m-a condus spre actorie treptat. In liceu am intrat intr-o trupa de teatru si apoi am urmat un an la Scoala Populara de Arta. Alexandru Bindea mi-a fost profesor si il apreciez enorm pentru ca m-a invatat cam tot ce stiu. A avut rabdarea sa-mi explice ce inseamna viata unui actor, cu bune si cu rele.” Intreband-o care ar fi acestea imi raspunde ca actorii nu sufera niciodata ca joaca prea mult, ci prea putin. „E o durere imensa sa nu te caute nimeni. Menirea unui actor este sa fie pe scena, in fata publicului. Fara un dram de minima nebunie nu poti face aceasta meserie. Si da, am constatat ca am aceasta nebunie, chiar daca, in viata de zi cu zi, nu pot plange fata de straini si nu ma acomodez cu usurinta. Scena e altceva. E lumea mea, unde ma simt in siguranta si nimic nu ma poate atinge. Acolo pot da cu usurinta frau liber emotiilor pe care nu le exteriorizez in mod obisnuit“.

„Astept cu nerabdare ziua spectacolului“

Se considera norocoasa pentru dorintele i s-au implinit, cand a fost pregatita, fara a face ceva special. „Am ramas insarcinata la scurt timp dupa terminarea facultatii, am stat un an si sansa de a lucra intr-un teatru era foarte mica. Un coleg m-a sunat si mi-a spus ca la teatrul din Targoviste se fac angajari. Am fost acceptata, desi nu ma cunosteau. Le sunt recunoscatoare colegilor de acolo pentru ca m-au integrat in colectivul lor si mi-au oferit sansa de a juca intr-un moment cand nu credeam ca voi mai putea face ceva din meseria mea. Acum m-am regasit si imi place. Astept cu nerabdare ziua de spectacol si ritualul premergator: machiajul, starea de a intra in rol“.   „Familia este importanta pentru mine“

„Sunt de moda veche“, mai spune Antonia, „valorile generatiei mele nu-mi sunt foarte aproape. Intotdeauna am avut prieteni mai in varsta, iar familia este importanta pentru mine.” Antonia este casatorita cu actorul Radu Micu si au impreuna un baietel de trei ani si jumatate. „A aparut foarte repede. Acum, cand ma uit la el, nu-mi vine sa cred ca este in viata mea. Nu cred ca exista un moment cand poti lua o astfel de decizie. Cei mai frumosi oameni sunt copiii care au venit pe lume atunci cand au vrut ei. Daca as mai vrea un copil nu cred ca as gasi un moment potrivit in care sa spun:

Lumea copilariei

A copilarit prin tara, pentru ca parintii ei, medici, au lucrat in diverse localitati. „Primele amintiri le am dintr-un sat deosebit de frumos, Valea Marului, langa Tecuci, unde iarna se intampla sa ramaneam blocati si trei luni. Acolo m-as intoarce intotdeauna cu drag. Senzatia cea mai clara este ca eram aproape de parinti. Mi-am dat seama ca un copil nu are nevoie de lucruri materiale, ci de prezenta parintilor, pentru a deveni om armonios. In Bucuresti nu as fi avut parte de aceleasi bucurii. Era o atmosfera altfel. Lumea traia in acelasi spirit, chiar daca era multa saracie. Erau nasteri la care asista mama si se nastea in conditii grele, la lumina lampii. In sat era o batrana care venea la fiecare nastere cu scutece curate si calde, desi nu ii cerea nimeni asta. Nu stiu daca acum as mai privi lumea aceea cu aceiasi ochi. Poate ca as vedea mai repede neajunsurile, lipsa conditiilor. Dar in sufletul meu raman mereu imaginea satului, a casei, a fantanii…“